Regalitatea de la tată la fiică

Nu numai că nu mai există nicăieri în Europa legea salică, dar în ultimele două secole au domnit  6 regine, totalizând aproape 270 de ani de domnie. Au avut (si doua dintre ele au încă) domnii lungi, fructuoase si perfect constitutionale. Pentru englezi, danezi si olandezi a fost foarte bine, dar românii sunt mai speciali,…

San Marino: „Spirit liber pentru a decide”

Dacă priviţi cu atenţie fotografia cu care am ilustrat episodul anterior (de la investitura căpitanilor regenţi pentru perioada 1 octombrie 2012 – 1 aprilie 2013), veţi putea citi deasupra capetelor lor deviza ANIMUS  CONSULENDO  LIBER („Spirit liber pentru a decide”). Asta se cere de la Excelenţele Lor: să gândească liber, în acord cu propria conştiinţă,…

Minciuna mieroasă

Ştiţi acele institute de sondare a opiniei publice care au dat  cu până la 6 procente mai mult partidului aflat la putere? Unul dintre aceste institute a făcut un sondaj referitor sprijinul de care se bucură monarhia în România, in perioada 1-7 mai. Vă spun din start că nu pot avea încredere într-un institut care…

Un deceniu în NATO…

…. şi datorită Regelui Mihai. Un deceniu fără Regele Mihai… …. şi din cauza noastră. „Munca mea este in armonie cu cea asumata de voi toti. Nu pot sa inventez o Romanie care nu exista.” (Regele Mihai în 2002, anul celui de-al doilea turneu ca ambasador extraordinar pentru integrarea în NATO)

Aristotel s-a înşelat

Aristotel definea trei forme ideale de guvernare: monarhia, aristocraţia şi democraţia. In realitate, fiecare dintre formele ideale putea da naştere la forme degenerate, respectiv tirania, oligarhia şi demagogia. Dintre formele ideale, cea mai bună îi părea monarhia, urmată de aristocraţie şi democraţie. Dar pentru că dintre formele degenerate tirania i se părea cea mai periculoasă,…