Un Rege curajos şi lucid (1)

În urma cu 70 de ani, pe 21 august 1945, Regele Mihai, ca urmare a refuzului primului-ministru (Petru Groza) de a demisiona, intra în ceea ce istoria va numi „greva regala”. Suveranul refuza sa mai semneze actele emise de guvern pâna cand nu avea loc o remaniere care sa dea guvernului un caracter reprezentativ.

Discret, dar ferm; curajos si lucid; diplomat, însa bine ancorat în principii morale solide – acesta este Regele. La 20 ca si la 90 de ani.

Să recapitulăm:

  1. La 21 de ani, în Mesajul de Anul Nou 1943, îl enervează pe Hitler vorbind despre pace. E curajos, dar nu numai atât – mesajul e bine echilibrat, astfel încât constituie un semnal pentru coagularea in jurul Regelui a opozitiei democratice, dar suficient de temperat pentru a nu trezi suspiciunile  Mareşalului Antonescu (dimpotrivă, acesta îl linişteşte pe Hitler spunând că regele “e un copil”)
  2. La 22 de ani e lăsat aproape singur în momentul deciziei cruciale de la 23 august 1944. Şi-o asumă cu luciditate şi curaj fizic şi moral. Istoria va consemna că gratie acestui act ne-a lăsat o ţară mai mare decât cea pe care a primit-o. Unii ar spune chiar mai mult: fără acel act e discutabil dacă România ar fi rămas cu mai mult de o duzină de judeţe.
  3. La 23 de ani, între decembrie 1944 – martie 1945, nu se lasă intimidat de emisarii lui Stalin şi obţine reintroducerea administratiei române în Moldova şi Transilvania. A reuşit asta chiar în condiţiile în care America şi Marea Britanie nu mişcă un deget. A plătit, desigur, numindu-l prim-ministru pe Groza. Avea o înţelegere surprinzător de matură asupra politicii reale şi a mizelor care se jucau în fiecare moment.
  4. Tânărul rege se îndreaptă spre 24 de ani continuând să ceară anglo-americanilor punerea în practică a principiilor din Carta Atlanticului. Le scrie informându-i despre intentia sa de a cere formarea unui guvern reprezentativ care să gireze alegerile libere. Aliatii îi răaspund în termeni politicoşi, reafirmând formal principiile de care pomenise regele. Dar nu se aşteptau ca regele să acţioneze. Eeh, poate că se asteptau la un protest formal, în surdină, dar în niciun caz la o “grevă regală” care să dureze … 140 de zile (21 august 1945 – 7 ianuarie 1946)!
  5. La 25 de ani Regele alege să deschidă sesiunea parlamentului rezultat din marea fraudă electorală din noiembrie 1946. Mulţi i-o reproşează până în ziua de azi, uitând că grija de căpătâi a Regelui era România. A provoca o criză politică în ajunul încheierii negocierilor de pace (pace semnată în februarie 1947 la Paris) ar fi fost o nechibzuinţă costisitoare. Spre deosebire de Antonescu, Regele Mihai punea binele ţării înaintea onoarei personale.

(va urma)

Anunțuri

Un gând despre “Un Rege curajos şi lucid (1)

  1. Pingback: Un Rege curajos şi lucid (1) | Contra republicii minciunii: Regatul României | anrmmehedinti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s