Abecedarul monarhiei constituţionale (DE)

D de la Dinastie

La 1857, Divanurile ad-hoc au cerut, unanim și ca prim punct al rezoluţiilor adoptate, unirea sub un principe strain, dintr-o dinastie suverană în Europa. acest deziderat s-a împlinit 9 ani mai târziu, prin alegerea ca Domnitor al României a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Lua astfel sfârșit nenorocita luptă pentru domnie între marile familii boierești, care a vlăguit Ţările Române vreme de cinci secole. Lua sfârșit și marea corupţie legată de cumpărarea tronului, care a secătuit economic Principatele (si nu numai în perioada fanariotă – de fapt, în secolul XVII, domnii pământeni au cheltuit, probabil, pentru obţinerea și menţinerea domniei, mai mult decât fanarioţii în secolul următor).

regele-a-murit-traiasca-regele-18496133

Dinastia străină a asigurat stabilitatea internă și prestigiul extern. De ce am vrea să avem niște președinţi care nu pot să fie nici arbitri în interior, nici buni jucători în afară? Si asta după ce în campaniile electorale prezidenţiale se vântură sume la care nici n-ar fi visat fanarioţii

E de la echidistanţă

Cine e mai potrivit să ţină cumpăna politică: un ambiţios care îi învinge pe toţi pentru a ajunge președinte, sau cineva crescut pentru a fi apropiat fără părtinire de toţi, ca rege prin mila lui Dumnezeu și voinţa naţională?

Ca să luăm trei exemple concrete:

1992 mb  nk

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s