25 de ani de orbiri electorale (9)

2014 – Anul XXV al Republicii Minciunii

Despre alegerile prezidentiale din 2014 am mai scris. Am propus atunci sa nu mai votam presedinti. Eu chiar m-am dus la ambele tururi pentru a-mi anula votul. Foarte multi au crezut inca o data (a saptea oara!) ca se va produce o minune si va fi ales un altfel de presedinte. Apoi au proclamat sus si tare ca minunea chiar s-a produs.

Aproape ca am crezut. Nu mai mult de doua saptamani. Atunci am auzit, de la noul presedinte ales, ca vrea sa isi respecte unele promisiuni partizane facute in campania electorala. Am zis ca inca nu a fost investit si ca nu e grav sa multumesti in felul asta celor care ti-au facut campanie. Dar acum cateva zile, lucrurile au devenit clare: presedintele a reiterat ideea ca isi va tine promisiunile facute in campania electorala, inclusiv pe aceea de a numi un anumit prim ministru.

Nu exista asadar „un altfel de presedinte”. Domnul Iohannis a fost un altfel de primar si ar putea fi un altfel de prim-ministru, insa numai un rege de meserie ar putea indeplini indatoririle pe care constitutia actuala le impune presedintelui.

 

cort25 de ani de orbiri electorale ajung pentru a intelege ca nu exista un altfel de presedinte? Sau trebuie sa mai mergem prin desert inca o generatie?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s