Numărătoare inversă: 4…

… anotimpuri pentru Ziua Naţională

Sunt zile mari în toate anotimpurile. Fiecare are o încărcătură simbolică. E greu să faci clasificări în ordinea importanţei; cea mai folosită metodă în alegerea Zilei Naţionale rămâne identificarea unui eveniment fondator.

10 Mai îndeplineşte cu prisosinţă acest criteriu – e legată de întemeierea statului, de cucerirea independenţei şi de recunoaşterea internaţională a noului stat.

Întâmplător sau nu, 10 Mai se află în cea mai frumoasă parte a primăverii româneşti, foarte propice pentru sărbători şi pentru a crea o legătură afectivă cu sărbătoarea.

Întâmplător sau nu, conducătorii republicilor române au încercat toate celelalte trei anotimpuri pentru celebrări ale unor alte date ca zile naţionale.

A fost mai întâi toamna. Oficial doar în 1948, dar de facto până în 1955, 7 Noiembrie, data revoluţiei bolşevice din Rusia, era cea mai importantă dată în calendarul puterii comuniste de la Bucureşti.

Apoi a venit … vara. În 1949, 23 August a fost desemnat oficial ca Zi Naţională, sub numele de „eliberarea ţării de sub jugul fascist de către Armata Sovietică” – titulatură menţinută până în 1955, când devine „insurecţie populară”. Ulterior a fost redenumită „insurecţie armată antifascistă”, pentru ca în vremea lui Ceauşescu să fie formulată delirant ca „Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă”. La 23 august 1944 se petrecuse cu totul altceva, dar în comunism cel mai greu de prezis e trecutul, nu viitorul.

Ar fi fost bine ca în Decembrie 1989 să fi revenit la sărbătoarea din primăvară. Dar eşalonul doi al PCR a vrut altfel. A luat o dată importantă din calendarul românilor – 1 Decembrie 1918 – doar pentru a o folosi pentru acapararea puterii.

Astfel că a urmat iarna … vrajbei noastre. La 1 Decembrie 1990 s-a făptuit păcatul originar care a pătat până azi Sărbătoarea Unirii: un prim-ministru încuraja printr-un rânjet batjocoritor huiduielile mulţimii în timp ce Corneliu Coposu, liderul opoziţiei, un om care trecuse 17 ani prin temniţele comuniste şi care servise România Mare, încerca să citească un mesaj ce nu conţinea decât cuvinte de unire şi de bună zidire.

În cei 25 de ani în care a fost sărbătorită ca Zi Naţională, 1 Decembrie nu a reuşit să depăşească acest păcat originar al dezbinării şi multi au fost anii în care mai puţină a fost bucuria decât ruşinea.

Hai să dăm mână cu mână şi să revenim la sărbătoarea adevărată: 10 Mai. Şi să putem cânta din nou:

„Și noi liberi ne făcurăm/ Într-o zi de 10 Mai.”

Numărătoarea inversă continuă până la 10 Mai.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s