Numărătoare inversă: 14…

… 14 întrebări pentru regaliştii fără rege

Acum 14 ani Regele a acceptat propunerile guvernului PSD de retrocedare a unor proprietăţi care i-au aparţinut şi s-a întâlnit cu Ion Iliescu. Atunci au apărut „dezamăgiţii” – regele nu trebuia să se lase „cumpărat” ziceau ei. Cu tot respectul pentru domniile lor, pun şi eu 14 întrebări:

1. Câţi dintre ei îl votaseră totuşi pe Ion Iliescu în neverosimilul tur II al alegerilor din 2000 (finala cu Vadim)?

2. Îşi găsesc lor înşile o părticică de vină pentru că s-a ajuns ca după 10 ani de „tranziţie” republicană să avem de ales între Securitate şi partidul comunist privatizat?

3. Câţi dintre ei nu spuseseră că monarhia e un reper al trecutului, dar că nu mai are şanse?

4. Câţi dintre „dezamăgiţi” au fost pe aeroportul „Henri Coandă” în 1994, când Regele a fost oprit la scara avionului de „fortele de ordine” ale aceluiaşi regim Iliescu?

5. Şi dacă n-au fost, atunci când regele avea nevoie de ei, ce drept au să-l judece?

6. Ce drept avem, în general, să judecăm actele acestui rege, a cărui raţiune s-a dovedit atat de sanatoasă în împrejurări în care toţi îşi pierduseră capul?

7. Ce cădere avem noi să spunem că un rege care i-a înfruntat pe Stalin şi Hitler ar putea fi compromis de… Ion Iliescu (şi inca un Iliescu semipocăit)?!

8. Unde erau regalistii care sunt acum dezamagiti de rege cand presedintele Constantinescu a fost mai preocupat sa nu-l supere pe fiul cominternistului Valter Roman decat sa se poarte onorabil faţă de regele sau?

9. Cum ar mai fi putut Iliescu sa-i „ofere” Regelui ceva in 2001, daca pletora de monarhisti distinsi din anii 90 l-ar fi tras de maneca pe presedintele din 1997 zicandu-i „intai regele si apoi institutele, editurile si bursele noastre”?

10. Si, la urma urmei, regele ar fi trebuit sa refuze ce? Intalnirile cu Ion Iliescu? Va reamintesc: Ion Iliescu fusese votat recent de cateva milioane de oameni (inclusiv – in turul 2 – de purii si durii care nu fusesera asa de puri si asa de duri in 1997).

11. Să refuze proprietăţile care îi aparţineau de drept? (Cei care spun că „Iliescu l-a cumpărat pe Rege” admit implicit că proprietăţile regelui „aparţineau” celui care „vinde”)

12. Un venerabil istoric spune că „regele era îndreptatit sa-şi primească înapoi proprietatile, dar nu atunci, trebuia să mai aştepte”. Ce să aştepte? După ce un preşedinte „monarhist” „făgăduise mult şi nu dăduse nimic”, ce mai era de aşteptat de la viitor? (venerabilul istoric se înşela crunt cu privire la ce urma după Iliescu – ar fi urmat 10 ani în care Regele ar fi continuat să fie „persona non grata”)

13. Dacă regele refuza ca Iliescu să i se adreseze cu „Sire”, aceşti regalişti ultramoralişti şi ultralegalişti (mă refer la legea salică, desigur) ar fi luptat consecvent pentru readucerea sa pe tronul României?

14. Sau ar fi zis „Da foarte bine a procedat regele că i-a dat peste nas bolşevicului, dar oricum e prea bătrân şi oricum nu are decât fete”?

Şi o întrebare suplimentară:

Cui a folosit „dezamăgirea” lor?

Răspunsul meu e categoric: doar păpuşarilor – care nu au reuşit să-l cumpere pe rege cu bani furaţi, dar au reuşit să „neutralizeze”, pe gratis, un număr mare de monarhişti pentru aproape un deceniu.

Numărătoarea inversă continuă până la 10 Mai.

Anunțuri

Un gând despre “Numărătoare inversă: 14…

  1. Reblogged this on Monarhia Salvează România and commented:
    „9. Cum ar mai fi putut Iliescu sa-i „ofere” Regelui ceva in 2001, daca pletora de monarhisti distinsi din anii 90 l-ar fi tras de maneca pe presedintele din 1997 zicandu-i „intai regele si apoi institutele, editurile si bursele noastre”?

    10. Si, la urma urmei, regele ar fi trebuit sa refuze ce? Intalnirile cu Ion Iliescu? Va reamintesc: Ion Iliescu fusese votat recent de cateva milioane de oameni (inclusiv – in turul 2 – de purii si durii care nu fusesera asa de puri si asa de duri in 1997).

    11. Să refuze proprietăţile care îi aparţineau de drept? (Cei care spun că „Iliescu l-a cumpărat pe Rege” admit implicit că proprietăţile regelui „aparţineau” celui care „vinde”)”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s