Mitul republicii progresiste

Revin asupra cazului spaniol, pentru că e uimitoare persistenta idealului republican după două experienţe dezastruoase cu primele două republici spaniole.

Prima republică spaniolă (1873 – 1874) a schimbat 5 preşedinţi şi 5 guverne în 20 de luni, a asistat neputincioasă la secesiunea Cataloniei şi, în general, nu a reuşit să guverneze cu adevărat decât o fracţiune minoră din teritoriul naţional.

Cine a reuşit să încheie 40 de ani de război civil, să reunifice ţara şi să asigure pacea necesară dezvoltării? Alfonso al XII – lea, primul monarh constituţional din dinastia de Bourbon.

Alfonso al XIII-lea, urmaşul său, i-a acordat, e adevărat, puteri depline generalului Primo de Rivera, în 1923, dar tot el i-a cerut, 7 ani mai târziu, demisia (şi a primit-o!), tot el a numit guvernul care a convocat alegerile generale, câştigate de stânga radicală, în 1931.

Ce au făcut partidele victorioase? Au aplicat principiul „învingătorul ia totul” şi au proclamat republica. O republică profund divizivă şi abuzivă. Analizate la rece, cu cifre si fapte, dincolo de lozincile idealiste ale stângii, abuzurile republicii, înainte de războiul civil, au fost cel puţin la fel de grave şi de răspândite ca şi în timpul dictaturii lui Primo de Rivera.

A urmat un război civil în care republicanii nu au fost nici pe departe „cei buni”. Iar republica a fost capturată de comisarii politici trimişi de Stalin. Dacă ar fi învins, Republica Spaniolă (a doua) ar fi fost, fără îndoială, stalinistă. Iar învinsă a făcut loc lui Franco; într-o monarhie constituţională, Franco ar fi putut ajunge, cel mult, un nou Primo de Rivera; aşa, conform principiului de forţă inaugurat de republicani, a devenit un dictator absolut, fără nicio altă cenzură deasupra.

Cine a reinstaurat democraţia? Juan Carlos de Bourbon, strănepotul lui Alfonso al XII-lea.

Acum Spania e în criză politică. Este răsturnarea monarhiei parte a problemei sau parte a soluţiei?

În ultimii 140 de ani avem două rezolvări de durată ale unei crize majore prin restaurarea monarhiei constitutionale şi două dezastre naţionale provocate sau amplificate de proclamarea republicii.

Dar, desigur, o republică e întotdeauna un progres. Si demonstratia e simplă: împuşcarea unui elefant de către Juan Carlos e o crimă mai odioasă decât executia a 7000 de catolici spanioli de către republicani în primul an de război civil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s