O dată la 50 de ani

O dată la 50 de ani, o republică din cinci găseşte pentru 5 sau 10 ani un preşedinte care să corespundă cerinţelor funcţiei. El nu are aproape niciodată un succesor pe măsură.

Pe 26 ianuarie 1993 Vaclav Havel devenea primul preşedinte al Republicii Cehe. Să notăm că tot el fusese primul şi ultimul preşedinte al celei de-a şasea republici  cehoslovace ().

Vaclav Havel a fost un adevărat simbol naţional dar nu a fost urmat de un Vaclav al II-lea (deşi, întâmplător, următorul preşedinte a fost tot un  Vaclav – Vaclav Klaus).

Următorii preşedinţi au fost personalităţi accentuate, oameni politici căliţi în lupte, departe de profilul de moderator cerut unui preşedinte.

Am zis că una din cinci republici găseşte o dată la 50 de ani un preşedinte care să respecte fişa postului (şi, pe de altă parte, să aibă totuşi un rost)? S-ar putea să mă fi pripit: nu-mi vin în minte decât 4 în ultimii 25 de ani: Mary Robinson şi Mary Patricia McAleese în Irlanda (acesta e singurul exemplu pe care îl cunosc de doi preşedinţi buni în succesiune), Giorgio Napolitano în Italia şi Vaclav Havel în Cehia.

Dacă nu îmi puteţi aduce alte 20-30 de exemple (doar în Europa), rămân la părerea că un preşedinte bun e rar ca un elefant alb.

Anunțuri

4 gânduri despre “O dată la 50 de ani

  1. Câti preşedinţi a avut Europa în ultimii 50 de ani? Cel puţin 500 de avut (bineînţeles, mai mulţi). 5 înseamnă 1%, 20-30 înseamnă 4-6%. Deci foarte puţini.
    Câţi monarhi a avut Europa în ultimii 50 de ani? 2 în Belgia (Albert I, Philippe), 2 în Danemarca (Frederick XI, Margrethe II), 2 în Luxemburg (Jean, Henri), 2 în Norvegia (Olav V, Harald V), 2 în Spania (Juan Carlos I, Felipe VI), 2 în Suedia (Gustaf IV Adolf, Carl XVI Gustaf), 2 în Monaco (Rainier III, Albert II) – iată alt fenomen interesant -, una în Commonwealth (Elisabeth II) şi 3 în Ţările de Jos (Juliana, Beatrix, William-Alexander). Deci 18, fără Andorra. Câţi au fost buni dintre aceştia? Sau, mai corect, câţi au fost răi?

    • Eu spuneam doar ca propozitia mea initiala e, de fapt o supraestimare: daca ar fi adevarata, ar trebui sa gasim, in 50 de ani, 20-30 de presedinti buni – si eu nu i-am gasit.
      Altminteri, o sa fiti surprins, dar numarul presedintilor in ultimii 50 de ani, in Europa, nu se apropie nici macar de 300… Pentru ca unii (multi) presedinti …domnesc mult.

    • Din 1964, Islanda a avut doar 4 (actualul este in functie de 18 ani!), Irlanda 7, Finlanda 5 (Kekonnen a fost presedinte 26 de ani, dupa ce fusese prim-ministru in precedentii 16!), Portugalia 5 (toti au fost realesi), Franta 7, Germania 10, Austria 6, Italia 8 … Media pentru aceste tari e de 7,5… Daca luam in considerare si celelalte tari europene (si aici vine Rusia cu 3,Bielorusia cu 2 Ucraina cu 4 samd) media se duce undeva sub 6. La 30 de republici se pare ca nu avem nici macar 200… Povestea cu ce multi presedinti poti alege intr-o viata e doar o poveste…
      Islanda a avut mai putini presedinti decat Belgia regi in ultimii 25 de ani (2 la 3 – l-ati uitat pe Baudouin)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s