9 atuuri ale regalitătii române (I)

Se repetă pana la saturatie ca degeaba aducem un rege daca naravurile poporului si ale politicienilor nu se schimba. Că monarhia nu salveaza România, deci ce rost ar avea sa facem o schimbare?

Nimeni nu va salva România împotriva vointei ei. Intre timp insa, monarhia serveste România. Principesa Margareta a facut aseara, la Ateneu, un rezumat foarte convingator al activitatii in Familiei Regale în serviciul României, in ultimii 25 de ani.

Recitind mesajul in aceasta dimineata, am constatat ca in cele 9 fraze sunt cuprinse 9 atuuri ale viitoarei Regine a României. Va pot spune ce va fi schimbat odata cu schimbarea formei de stat. România nu va deveni brusc minunata, dar 9 lucruri vor merge mai bine. E prea putin? Prea putin fata de ce? Fata de promisiunile, niciodata onorate, ale conducatorilor de pana acum? In plus, atuurile regale despre vorbim nu sunt doar vorbe, ele chiar au fost probate in fapte in ultimii 25 de ani.

1. Restabilirea continuitatii cu România adevarata

„Majestatea Sa Regele și mama sa, Regina Elena, au părăsit România în noaptea de 3 ianuarie 1948. Au trecut 42 de ani până când, în binecuvântata zi de 18 ianuarie 1990, am pășit pe pământ românesc, însoțită de Principesa Sofia, sora mea. A fost drumul întoarcerii, drumul unei întregiri personale și istorice„.

Unii dintre noi isi mai amintesc bombardamentul de minciuni la care eram supusi in anii 90 de catre cei care aveau nevoie de o istorie mincinoasa ca sa se mentina la putere. Regele Mihai si fiica sa care ii seamana in toate si-au asumat ca destin personal sa fie o punte pe care sa poata trece românii spre patria lor adevarata. Regele Mihai si Principesa Margareta au dovedit ca exista o Românie frumoasa si demna si ne-au facut sa o redescoperim si in noi insine, deocamdata doar din cand in cand, la zile mari sau la zile triste, cand ne mai scoatem capul din noroiul republicii minciunii.

Asadar, schimbarea nr.1 ar fi ca nu am mai avea scandal de ziua nationala.

2. Solidaritatea cu cei mai vulnerabili

„Astăzi sărbătorim împreună un sfert de secol în care am stat, zi de zi, alături de conaționalii noștri, mai ales alături de cei mai vulnerabili dintre români, continuând legământul strămoșilor noștri.”

Rolul suveranului, in mod traditional, este de a proteja pe cei vulnerabili. Regele constitutional nu este un manager al statului (asa cum ar vrea unii de la un presedinte de dreapta) ori un justitiar in numele „celor multi” (asa cum cer altii de la un presedinte de stanga). E cel care poate da modelul de imbinare a priceperii gospodaresti cu compasiunea pentru cei defavorizati. A facut-o Regele Carol I atunci cand a organizat Domeniile Coroanei dupa principii de eficienta economica dar si de progres social (o buna parte din profit era investita in scoli, dispensare, biblioteci satesti). Principesa a urmat acest model in ultimii 25 de ani, prin fundatia care ii poarta numele.

Schimbarea nr.2: in fruntea statului ar fi o regina care chiar stie ce inseamna sa fii vulnerabil (a fost personal intr-o astfel de situatie si a lucrat toata viata, in Africa si apoi in România, cu oameni vulnerabili) si a dovedit ca stie si cum poti face ceva eficient pentru a nu-i lasa in urma pe cei in nevoie.

3. Rolul de model

„Ultimul sfert de veac a dat Coroanei rolul de educator și de model, în domeniile importante ale vieții românești, așa cum ne-a învățat Carol I”

Ca si Carol I, Principesa Margareta a stiut sa vada potentialul oamenilor pe care i-a intalnit si sa le dea ocazia sa si-l actualizeze. Ca si Carol I, mizeaza mult pe educatie. Ca si Carol I mizeaza mult pe educatie morala prin exemplu personal

Schimbarea nr.3: aceasta regina va fi acel model de civilitate si generozitate care ne lipseste acum la varful societatii.

4. Prestigiu

„Astăzi, Fundația Principesa Margareta a României, care sărbătorește 25 de ani de la înființare, se bucură de încredere și de prestigiu.”

Ca sa intelegeti mai bine despre ce e vorba, voi spune ca o gala a Fundatiei, desfasurata la Paris, onorata de personalitati de prim rang ale Frantei si ale Europei, a avut drept scop strangerea de fonduri pentru dotarea unui centru medical la Chilia Veche. Deci nu e vorba de a acumula prestigiu pentru sine pe seama reprezentarii României (asa cum au facut, mai mult sau mai putin, presedintii de pana acum ai republicii) ci de a folosi un prestigiu personal urias pentru a face bine unui colt uitat de Românie.

Schimbarea nr. 4: aceasta regina va adauga prestigiu tarii, nu se va hrani parazitar din prestigiul pe care il produc altii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s