Nimic de sărbătorit

După unii, azi ar trebui să sărbătorim 23 de ani de la adoptarea prin referendum a Constituţiei din 1991.

Preşedintele ales a dat un mesaj sobru de „Ziua Constituţiei”, în care a punctat discret necesitatea revizuirii.

Cu propoziţia în care afirma că actuala Constituţie „a trecut testul timpului” nu sunt însă de acord.

1. Şi la primul referendum, şi  la referendumul de revizuire din 2003 a vost votată de aproximativ jumătate din corpul electoral (50,6% în 1991, 49,5% în 2003), în 2003, după 12 ani de functionare, fiind votată chiar de mai puţini alegători decât în 1991.

2. Asupra ambelor referendumuri planează serioase suspiciuni de fraudare, in sensul adaugării de voturi pentru a se atinge pragul de prezenţă la vot (de 50%); în 2003 s-a prelungit votarea cu o zi (!), în prima zi fiind prezenţi la vot doar 37,5% dintre alegători.

3. Constituţia nu a fost de ajutor în niciuna dintre crizele politice din ultimii 20 de ani, iar pe unele dintre acestea chiar le-a generat – vezi crizele guvernamentale din 1998 şi 2009 sau crizele politice din 2004 şi 2012.

4. Dar cel mai important punct este lipsa de legitimitate a actualei constituţii. Iar faţă de Constituţia legitimă, cea din 1923, este inferioară şi ca funcţionalitate. La capitolul libertăţi şi drepturi cetăţeneşti această inferioritate este evidentă. M-a bucurat faptul că presedintele ales a făcut expres referire tocmai la revizuirea acestui capitol.

Dar nu ar fi mai bine să nu mai revizuim texte care sunt urmaşele constituţiei RSR, ci să revenim la Constituţia din 1923, care nu a fost niciodată abrogată legal?

Azi nu e nimic de sărbătorit. Aşa zisa constituţie din 1991 NU a trecut testul timpului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s