14 impostori pentru Cotroceni (2): Herr Klanni

Herr Klanni e primar, iar programul pe care şi l-a propus ca preşedinte denotă o foarte sănătoasă viziune de primar. Ar putea fi un program decent pentru un prim-ministru, dar ca preşedinte…

Herr Klanni nu a citit sau nu a înţeles sau se preface a nu înţelege care este rolul prevăzut de constituţie pentru preşedinte.

Iată ce zice Constituţia:

ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Iată ce a înţeles Herr Klanni:

șeful statului să își îndeplinească tripla menire: echilibrat (care observă/veghează/monitorizează și echilibrează), mediator (care intervine) și integrator (care face/integrează/unifică/valorifică/aduce consens). Atunci când se impune, el trebuie să fie ferm (arbitru).
Trecem peste faptul că echivalează „preşedintele” cu „şeful statului” (termen inexistent în Constituţie), trecem peste exprimarea uşor agramată şi trecem şi peste faptul că Herr Klanni probabil confundă „echidistant” cu „echilibrat”. Trecem repede peste aceste teme nefăcute pentru a ajunge la cele două derapaje majore:
  • interpretarea funcţiei de mediere ca „drept de intervenţie”, exact ca în teoria „preşedintelui-jucător”, aplicată timp de 10 ani de actualul preşedinte, cu rezultate catastrofale;
  • inventarea rolului de „integrator” al preşedintelui – nimic de acest fel nu apare în constituţie (nici consensul, nici „valorificarea” – orice ar însemna acest termen pentru Herr Klanni -, nici măcar unificarea)

Herr Klanni este deci un impostor, pentru că aplică pentru o funcţie pentru care nu a citit atribuţiunile. Se mai pune însă întrebarea dacă e conştient că exista un ocupant legitim şi competent al funcţiei.

Eu zic că ştie. Ca şi Don Vito, face referire la Unirea din 1918 fără a-l menţiona pe Regele Ferdinand. Iar sloganul său de campanie, „România lucrului bine făcut”, a fost ales pentru a face aluzie la presupusa rigoare germană a candidatului. Pe mine m-a făcut să mă gândesc la neamţul care a întemeiat România; dar, deşi ar fi fost un bun argument că a existat o Românie a lucrului bine făcut având în frunte un neamţ, Herr Klanni evită cu mare grijă să pronunţe cuvântul rege, chiar dacă pe rege în chema Karl. Are, aşadar, conştiinţa uzurpatorului.

Păcat. Păcat că şi-a trădat prietenii politici şi vocaţia de administrator pentru perspectiva îndoielnică de a deveni al patrulea guvernator al republicii minciunii. Păcat. Ar fi fost, poate, un bun prim-ministru al Majestăţii Sale. Am fi avut atunci ce i-a lipsit Regelui Carol I: un neamţ în fruntea executivului.

O precizare: când vorbesc de impostori în acest serial, nu mă refer la toată activitatea politică a oamenilor din spatele măştilor, ci, în mod specific, la pretenţia lor de a candida la o funcţie pe care nu o pot îndeplini decent. Spre consolarea lor, voi spune că funcţiile descrise în Constituţie pentru preşedinte pot fi îndeplinite doar de un rege constituţional.

 

 

Anunțuri

Un gând despre “14 impostori pentru Cotroceni (2): Herr Klanni

  1. Pingback: Recidiva unor impostori: Hanni cel serios, “republicanul”. Vicki cel vesel, “monarhistul”. | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s