Senator de drept

pmsConform Constituţiei din 1923, Moştenitorul Tronului este senator de drept.

Principesa Moştenitoare Margareta a României se va adresa azi Senatului, cu ocazia aniversării a 150 de ani de existenţă.

Senatul a fost înfiinţat de Alexandru Ioan Cuza, ca un mijloc de control al domnului asupra Parlamentului: majoritatea membrilor erau numiti de catre domn, neexistand membri aleşi.

Senatul a devenit independent de puterea executivă după adoptarea Constituţiei de la 1866. Era compus din membri aleşi (pe baza unui vot cenzitar) şi din senatori de drept. Senatori de drept erau:

  • Moştenitorul Tronului, de la 18 ani, cudrept de vot de la 25
  • Mitropolitii si episcopii

Constituţia de la 1923 instituie şi alte categorii de senatori de drept:

  • Capii confesiunilor recunoscute de Stat;
  • Presedintele Academiei Romane;
  • Fostii Presedinti de Consiliu , cu o vechime de patru ani ca Presedinti de Consiliu titulari, si fostii Ministri avand o vechime de cel putin sase ani;
  • Fostii Presedinti ai Adunarilor Nationale din Chisinau, Cernauti si Alba-Iulia, cari au declarat Unirea;
  • Fostii Presedinti ai Corpurilor Legiuitoare cari vor fi exercitat aceasta demnitate cel putin in cursul a opt sesiuni ordinare;
  • Fostii Senatori si Deputati alesi in cel putin zece legislaturi;
  • Fostii Primi-Presedinti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie car au ocupat aceasta functiune sau pe aceea de Presedinte la Casatie cinci ani;
  • Generalii de rezerva si in retragere: 1. Cari vor fi exercitat comanda unei armate in fata inamicului, ca titulari, cel putin 3 luni. 2. Cari au indeplinit functiunea de Sef al marelui Stat-Major, sau de inspector general de armata (comandant de armata), in timp de pace, cel putin patru ani. Numarul celor din categoria a doua nu va fi mai mare de patru, luati in ordinea vechimei, la vacante existente.

Cu această structură, Senatul putea avea rolul de corp ponderator al dezbaterii politice.

Nu ar fi rău dacă s-ar reintroduce instituţia senatorilor de drept şi dacă Senatul României ar fi redefinit conform misiunii sale specifice, de cameră superioară a Parlamentului, cu rol moderator al dezbaterii politice.

Anunțuri

2 gânduri despre “Senator de drept

  1. Reblogged this on tudorvisanmiu and commented:
    Aceaşi propunere a fost făcută, acum doi ani, de dl. David Mihail: „Oare România de astăzi nu ar putea avea un sistem bicameral similar celui anterior anului 1946, unde am putea alege membrii Camerei Deputaţilor şi unde membrii Senatului ar avea o componenţă din rândul specialiştilor consacraţi în diverse domenii, elitele societăţii ? Oare nu ar creşte încrederea în corpurile legislative ? Oare nu am avea în Parlament un garant al democratiei, al competenţei ?” (http://traiestetiviataaltfel.wordpress.com/2012/08/02/consideratii-privind-bicameralismul-parlamentar/).

  2. Pingback: Dan Ghenea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s