„Accidentul naşterii” bine controlat

Se invocă uneori aşa-numitul „accident al naşterii” ca argument contra monarhiei constituţionale: ce te faci dacă moştenitorul tronului se naşte cu disabilităţi? Laşi ţara pe mâna unui „slab de minte” doar pentru că s-a întâmplat să se nască în familia regală?

Argumentul a vost invocat recent şi într-o manieră grosolană de un preşedinte ales, ilustrând astfel tocmai teza contrară – că poporul poate alege (şi chiar o face, cu o frecvenţă supărătoare) repetenţi pe viaţă la logică, morală şi bun-simţ.

Altminteri argumentul este fals de la un capăt la altul. Mai întâi că în monarhiile constituţionale titlul de principe moştenitor nu se dobândeşte automat, prin naştere, ci printr-o hotărâre a Parlamentului. Şi nu una luată într-o noapte, ci printr-un lung proces.

Din momentul în care devine print moştenitor şi până la ascensiunea la tron trec 10 – 20 de ani, timp în care Parlamentul poate decide dacă este sau nu apt de domnie, mai ales că în în acest răstimp este membru al camerei superioare a Parlamentului.

Chiar şi după accederea la tron, parlamentul poate, printr-o procedură destul de simplă (oricum mult mai simplă decât revizuirea constituţiei noastre republicane!), să-i limiteze atribuţiile, sau să instituie o Regenţă dacă se constată incapacitatea, temporară sau definitivă, de a domni.

De remarcat e faptul că în istoria României nu a existat nicio succesiune la tron doar prin dreptul de primogenitură: Ferdinand i-a urmat unchiului său, Carol I, care l-a ales ca moştenitor, dar această alegere a fost validată prin 4 (patru!) acte ale Parlamentului; Mihai i-a urmat bunicului său Ferdinand prin renunţarea la tron a tatălui său, validată prin actul succesiunii votat de Parlament la 4 ianuarie 1926; chiar  şi uzurpatorul Carol II a trebuit să ceară Parlamentului, in iunie 1930, să anuleze actul din 4 ianuarie 1926 (altfel ar fi trebuit să se mulţumească doar cu titlul de regent, oferit de primul-ministru).

E interesant că regele Carol I a desemnat în 1881 o linie de succesiune formată din fiii fratelui său, Leopold, în ordine: Wilhelm, Ferdinand şi Carol. Cei trei au vizitat în repetate rânduri România. Wilhelm a încercat să locuiască aici o vreme şi nu s-a acomodat, renunţând apoi la drepturile sale de moştenire a Coroanei României. Astfel a ajuns moştenitor prezumtiv Ferdinand. Dar au trecut trei ani din momentul în care s-a stabilit în România până când a fost proclamat efectiv principe moştenitor.

Un rege constituţional nu este născut, ci ales. Şi este ales în urma unui examen care durează decenii. Pentru un preşedinte te decizi într-o lună şi te conduce cel puţin 4 ani; pentru un rege cumpăneşti 20-30 de ani domneşte cam tot atâta, mult mai bine controlat de parlament, care îl poate chiar da jos foarte uşor. Astfel, în tot secolul XX niciun preşedinte nu a fost demis de parlament, în schimb au existat 4 regi demişi de parlament (în Spania, Marea Britanie, Italia, Belgia).

Anunțuri

Un gând despre “„Accidentul naşterii” bine controlat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s