„Glorioasa revoluţie”

Nu a fost nici glorioasă şi nici revoluţie, dar a reprezentat data de naştere a celui mai liberal sistem politic, cel care asigură cel mai bine atât drepturile individuale, cât şi pacea socială. E vorba de monarhia constituţională. Acum 325 de ani, pe 13/23 februarie 1689, Parlamentul Angliei adopta un „Act care declară Drepturile şi Libertăţile Supuşilor şi care stabileşte Succesiunea la Tron”.  Istoria a reţinut acest act ca English Bill of Rights.
” Supuşii” Regelui Angliei deveneau, de fapt, primii cetăţeni liberi ai lumii.

E interesant şi cine au fost primii monarhi constituţionali ai Angliei: William III de Orania şi Mary II Stuart, soţi care au domnit împreună. William III era şi stathouder al Provinciilor Unite (numele de atunci al Olandei). Pe scurt, era un fel de prinţ-regent ereditar al unei ţări care era practic o republică pe timp de pace, dar care în timp de război era condusă militar de stathouder. Mary II era fiica ultimului rege absolut al Angliei (James II) şi nepoata regelui Carol I, cel decapitat de prima şi singura republică engleză (cea condusă, pentru doar 10 ani de Oliver Cromwell).

Marea Britanie nu are nici azi o Constituţie. A fost suficient acest act din 1689 pentru ca monarhul să se mărginească la rolul său de unificator şi să nu intervină niciodată în 325 de ani în activitatea Parlamentului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s