Republici retardate (11)

În postarea de ieri v-am pomenit despre ultima instaurare a republicii în Grecia. Vedem chiar în anii noştri falimentul acestei republici. Dar şi mai instructiv e să ne întrebăm de căte încercări au nevoie grecii pentru a înţelege că e ceva putred nu în Danemarca (de unde a venit acum 150 de ani regele George I) ci în ideea de republică elenă. Până acum au încercat de 3 ori:

16. Prima Republică Elenă (1821 -1832) a fost măcinată permanent de război civil şi în permanent pericol de a fi reocupată de Imperiul Otoman. De fapt doar interventia marilor puteri (inclusiv militara) a salvat statul grec. Deşi au fost până în ultima clipă aducerii unui rege străin, grecii a trebuit să accepte presiunea puterilor de a-l aduce ca rege pe Otto de Bavaria.

17. A doua Republică Elenă a fost instaurată în 1924, când bravii politicieni greci au zis ca de vină pentru înfrângerea din războiul cu Turcia era numai şi numai regele. Venizelos a condus autoritar o ţară profund divizată, mereu pe marginea războiului civil. Revenirea la monarhie s-a făcut în 1935.

18. A treia Republică Elenă a fost instaurată de regimul coloneilor în 1973 şi reconfirmată „democratic” un an mai târziu. De data aceasta a durat mai mult până s-a ajuns la faliment deoarece Europa a închis ochii timp de 30 de ani la fraudele legate de uriaşe fonduri europene.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s