O republică antiolimpică

În antica Eladă, învingătorii la olimpiadă erau scutiţi pe viaţă de taxe şi erau hrăniţi pe cheltuiala statului până la sfârşitul existenţei. Si asta era partea cea mai mică a recunoştinţei concetăţenilor; campionii olimpici erau onoraţi asemenea eroilor în toate zilele vieţii lor şi dupa moarte.

HRH Crown Prince Constantine

Tânărul din fotografie este singurul campion olimpic al Greciei în perioada cuprinsă între anii 1920-1980. A câştigat medalia de aur la Roma, în 1960. După 7 ani revenea la Roma, de data asta ca rege în exil. Constantin al II-lea al Greciei, căci despre el este vorba, tocmai încercase să răstoarne regimul coloneilor instaurat printr-o lovitură de stat militară cu 8 luni în urmă.

În 1973, coloneii instaurează republica. În anul următor dictatura ia sfârşit. Dar regele nu-i este drag nici noii puteri, care organizează un referendum care confirmă opţiunea republicană într-un mod original: regele nu are voie să pună piciorul pe pământul natal (ca să fie clar cum trebuie să voteze demosul!)

Singurul campion olimpic în viaţă al Greciei era somat de paza de coastă să nu se apropie de zone populate (!) atunci cănd a anunţat că vrea să facă un tur al insulelor greceşti (era campion olimpic la yachting!)

Dar culmea ridicolului şi neruşinării republicii elene nu fusese încă atinsă. În 1994, după 20 de ani de democraţie, guvernul socialist al lui Andreas Papandreu naţionalizează palatul Tatoi (reşedinţă privată a regilor Greciei de patru generaţii) şi îi retrage prin lege cetăţenia elenă.

Regele merge la CEDO şi câştigă, dar guvernul grec nu cedează decât parţial – palatul rămâne în proprietatea statului, iar regele urmează să primească despăgubiri. Credeţi că i-a întrebat cineva pe greci dacă vor să plătească pentru ca regele să nu poată sta în casa lui?

Dar preacinstiţii socialişti se gândiseră la toate: urmau să-i plătească despăgubirile din fondul special pentru dezastre naturale – aşa, ca să înţeleagă grecul că regele e o calamitate naturală!

Din păcate pentru ei, regele era campion olimpic la o disciplină care cere inteligenţă şi autocontrol. Aşa că a pus banii într-o fundaţie care se ocupă tocmai cu ajutorarea victimelor dezastrelor naturale…

Acest campion olimpic şi-a plătit taxele pentru o casă la care nu putea ajunge vreme de douăzeci de ani. Patria l-a recompensat confiscându-i-o.

Constantin al Elenilor le-a spus guvernanţilor căt de ridicolă e măsura de retragere a cetăţeniei, le-a arătat (în justiţie, în faţa Europei) că au procedat ilegal expropriindu-l, dar a mers mai departe, sprijinind candidatura Greciei pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2004.

Ceea ce nu i-a putut lua niciun guvern, de dreapta sau de stânga, este acea parte nematerială, onoarea campionului olimpic. Şi regele Constantin poate face ceva ce miniştrii republicii elene nu prea mai pot face: să meargă nepăzit pe stradă.

Anunțuri

Un gând despre “O republică antiolimpică

  1. Pingback: Respectul pentru regalitate | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s