„Cuza era nu numai un barbat cu minte excepţional de ageră, dar firea îl mai înzestrase cu mari însuşiri de barbat de stat. Era foarte simpatic, ştia să se facă popular şi iubit şi să păstreze iubirea acelor cu care se găsea în contact. Avea un caracter pe cât de franc şi de deschis îl poate avea un conducător de oameni, era stăpân pe darul de a şti şi de a putea să se hotărască răpede şi să se ţie de hotărârea luată. […]Din nenorocire era cinic şi nu avuse parte de creştere în adevaratul sens al acestui cuvânt. Adică dacă ştia, ca aproape toţi boierii de atunci, să se poarte foarte bine într-un salon, nu fusese învăţat să-şi stăpânească patimele, poftele şi aplecările fireşti. Dacă Cuza ar fi avut parte de o asemene creştere îngrijită, ar fi fost un barbat cu totul excepţional. […]Nici în casa părinţască, nici în pensionatul lui Cuénin, care era mult mai bun decât s-ar putea crede, nici la Paris, unde a trăit câţiva ani, mai mult petrecând decât învăţând, n-a avut el unde să înveţe să-şi stăpânească instinctele şi poftele şi să se desfacă de unele obiceiuri care, mai ales după ce a urcat treptele scaunului domnesc, înfăţoşau un contrast izbitor cu situaţia la care ajunsese”
„Principele de Hohenzollern, membru al unui neam de stăpânitori ai uneia din ţările cele mai civilizate din lume, fiu al unui barbat înzestrat cu o înaltă cultură şi cu însuşiri deosebite de barbat de stat, a avut parte de o creştere din cele mai îngrijite, aş putea zice de o creştere specială pentru uzul unor barbaţi expuşi, prin naşterea lor, să devie odată conducători de oameni şi, spre acest sfârşit, special pregătiţi în acest scop. Principele Carol mai fusese destinat la început să îmbrăţoşeze cariera ecleziastică, se-nţelege în scop să ajungă la cele mai înalte demnităţi ale bisericii catolice, ceea ce însamnă că se cultivase într-însul mai cu deosebire necesitatea de a-şi stăpâni mai înainte de toate patimele şi poftele, simţul de datorie şi cultivarea aceea a instinctelor spiritului de ordine, a unei vieţi private demne şi a stăruinţii în întreprinderi. […]Nu încape îndoială că multe greutăţi a avut să înfrunte Carol I şi că numai prudenţei, răbdării, perspicacităţii şi stăruinţii cu care era înzestrat a datorit învingerea lor.
(Radu Rosetti – Amintiri: Ce am auzit de la alții. Din copilărie. Din prima tinerețe; sursa – aici)
Contra republicii minciunii: Regatul României 