Testamentul Reginei Maria

Tarii mele si Poporului meu,

Cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului.

Abia implinisem 17 ani, cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate m’am straduit sa devin o buna Romanca. La inceput n’a fost usor. Eram straina, intr’o tara straina, singura intre straini. Dar prea putini sunt aceia cari se reculeg sa cugete cat de grea este calea pe care o Principesa straina trebuie s’o parcurga ca sa devie una cu noua tara in care a fost chemata. Am devenit a voastra prin bucurie si prin durere. Privind inapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea ? – cred ca bucuria a fost mai mare, dar mai lunga a fost durerea.

Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v’am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare.

Mi-a fost dat sa traiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restriste si vremuri de mari indepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat sa-ti fiu calauza, sa-ti fiu inspiratoare, sa fiu aceia care a pastrat flacara vie, aceia care a devenit centrul de indarjire in zilele cele mai negre.

Aceasta ti-o pot spune astazi caci nu mai sunt in viata. In acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m’ai numit „Mama tuturor”si as vrea sa raman in amintirea ta aceia care putea totdeauna sa fie gasita in clipele de durere sau pericol. A venit mai tarziu o vreme cand m’ati negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, si v’am iubit mai departe, cu toate ca nu va puteam ajuta asa de mult ca in zilele cand credeati in mine. Dar aceasta e uitata.

Atat timp am fost in mijlocul tau, incat mi se pare abia cu putinta ca trebuie sa te parasesc; totusi, orice om ajunge la capatul drumului sau.

Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic, pentru ultima data, mainile pentru o binecuvantare.

Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.

Am credinta ca v’am priceput: n’am judecat, am iubit…

Niciodata nu mi-au placut formele si formulele, nu prea luam uneori seama la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevarul si am visat sa traiesc in lumina soarelui, insa fiecare traieste cum poate nu cum ar dori. Dar cand iti vei aminti de mine, Poporul meu, gandeste-te ca la una care a indragit viata si frumusetea, care a fost prea cinstita ca sa fie cu bagare de seama, prea miloasa sa fie invingatoare, prea iubitoare ca sa judece.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s