IQ prezidential

„80% din români sunt convins ca vor sa îşi aleagă şeful de stat. Bun, rău, dar ştiu ca îl schimba. Ce te faci cu unul care e pe viata şi mai lasă şi moştenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilităţi, ce te faci? Rămâi cu el şef de stat?“

Dar cu un presedinte care nu a aflat  ca nu e sef de stat decat dupa capul lui, nu dupa Constitutie (care nu prevede postul de „sef de stat”), ce poti sa faci? Mai nimic, pentru ca „un presedinte nu abdica”, iar parlamentul tarii, daca zice ceva de incapacitatea presedintelui se cheama ca da „lovitura de stat parlamentara”.

Hai sa raspundem totusi la intrebarea cu mostenitorii. Priviti putin la poza de la postarea Alternativa belgiana. Avem acolo un print mostenitor care ii va succeda peste cateva zile tatalui sau. Dar acelasi print era, acum 20 de ani, mostenitor prezumtiv al unchiului sau, regele Baudouin. Atunci Parlamentul belgian a considerat ca tatal sau, Albert,  este mai potrivit, in acel moment, avand in vedere experienta in functii de reprezentare, decat printul Philippe, care avea pe atunci (totusi!) 33 de ani. Si Albert II a fost rege 20 de ani, iar printul Philippe s-a mai antrenat inca 20 de ani.

Parlamentul poate decide in cunostinta de cauza, domnule presedinte. Si nu dupa o luna de campanie electorala, ci dupa decenii in care potentialii mostenitori ai tronului au fost in ochii opiniei publice. In poza la care v-am facut trimitere , viitorii suverani ai Belgiei sunt inconjurati de cei patru copii ai lor. Parlamentul belgian va avea de unde alege peste doua decenii.

Si la noi, domnule presedinte, Parlamentul este „organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”. Am citat din Constitutia pe care o aparati, dar din care se pare ca v-au scapat pasaje semnificative (acum cateva zile erati convins ca suprem, ca atribut referitor la Parlament, ar fi o inventie care se vrea indrodusa la revizuire).

Cam asta ar fi raspunsul, domnule presedinte: linia de succesiune la tron cuprinde mai multe persoane (10 in cazul Romaniei, peste 100 in cazul Marii Britanii); in cazuri de incapacitate, Parlamentul parcurge lista pana cand ajunge la primul care este apreciat ca fiind capabil.

Am si eu o intrebare, domnule presedinte: cum ar fi daca parlamentul ar putea sa se pronunte, cu majoritate calificata, ca presedintele este incapabil sa isi mai exercite functia? In cazul regilor, se poate. Poate ca totusi schimbi mai repede un rege decat un presedinte? Mai ales daca presedintele se crede genial.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s